In data de 05 mai 2023 va avea loc evaluarea finală pentru 30 de cadre didactice ale Universității ”Aurel Vlaicu” din Arad la absolvirea programului postuniversitar de perfecționare, ORGANIZAREA ȘI PROIECTAREA UNUI CURS ON-LINE.
Acest curs s-a derulat în perioada 06 -27 aprilie 2023, în cadrul Proiectului„Învaţă să fii Antreprenor pentru Viitor! Îmbunătăţirea calităţii ofertelor educative şi a competentelor cadrelor didactice în domeniul antreprenoriatului în vederea creşterii accesului participanţilor la învăţământ terţiar în condiţii de echitate şi eficienţă socială şi promovarea unei culturi educaţionale antreprenoriale în domeniile competitive de interes regional, POCU/379/6/21/ OS. 6.7, 6.9, 6.10, Cod SMIS 125150, Beneficiar: Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
Grup tinta al acestui program postuniversitar a fost format din 30 de cadre didactice din cadrul Universitatii „Aurel Vlaicu” din Arad
Subactivitatea A1.3 Participarea personalului didactic din învățământul superior la programul postuniversitar de perfecționare profesională
Obiectivul general al proiectului constă în creşterea accesului şi echităţii în învăţământul superior din Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad adresându-se în acest sens unui Grup ţintă de 50 elevi şi 450 studenţi, în vederea diminuării ratei de abandon a studiilor, prin asigurarea de sprijin financiar unui număr de 350 studenţi din categorii vulnerabile şi prin creşterea atractivităţii ofertelor educaţionale prin dezvoltarea a 5 noi programe antreprenoriale, corelat cu îmbunătăţirea competenţelor a unui număr de 90 de cadre didactice universitare.
Obiectivul specific nr.4 – Îmbunătăţirea nivelului de competenţe pedagogice pentru 90 de cadre didactice din învăţământul superior, organizat în cadrul instituţiilor de învăţământ superior ca urmare a participării la programe de formare, schimb de experienţă şi bune practici privind aplicarea de tehnici educaţionale noi şi moderne pentru cadrele didactice din instituţiile de învăţământ partenere derulat alături de partenerii sociali atraşi în proiect.
Modulele parcurse au fost:
1. Învățarea on-line – definiții, caracteristici, tipuri (20 ore cursuri, seminarii și aplicații).
2. Proiectarea activităților de învățare on-line în mediul universitar (20 ore cursuri, seminarii și aplicații).
3. Organizarea învățării și evaluarea on-line (20 ore cursuri, seminarii și aplicații).
Formator: Conf. univ. dr. Dana-Veronica Rad
Manager proiect: Nicoleta Dumitrașcu